La primul său meci din anul 2014, Simona Halep (nr. 11 WTA) a părăsit turneul de la Sydney, încă din primul tur. Românca a fost eliminată fără drept de apel de Madison Keys (nr. 38 WTA), care s-a impus cu 6-1, 6-4.
Favorită 7 în Australia, Halep a fost depăşită de-a lungul partidei de loviturile câştigătoare ale americancei. Cu un serviciu moale (doar 23% procentaj de reuşită pe mingea a doua), Simona s-a zbătut în faţa unei adversare cu talie, care a profitat de forţa superioară şi a fructifcat 7 mingi de break din 12. La scorul de 5-1 în setul doi, Keys a servit pentru meci, dar constănţeanca a reuşit primul său break.
Aplombul a continuat promiţător până la 5-4, cu un nou break, dar urcările curajoase la fileu ale lui Madison Keys au făcut diferenţa: a fost 40-30 pentru Simona şi şansă de 5-5, dar un break decisiv al americancei a oprit meciul după o oră şi 11 minute. Nu mai puţin de şapte duble greşeli a contorizat Simona Halep pe hardul albastru.
A fost prima întâlnire din circuit dintre cele două sprtive. În concursul de la Sydney se mai află şi Sorana Cîrstea, care va întâlni în primul tur o adversară din calificări.